Florin Glinta
O întâmplare fericită a făcut să aflu din scurt, că Dragos Iliescu va tine o prelegere despre stres si burnout in aula Magna Academiei Române. M-am decis pe loc, nu fusesem niciodată acolo, iar Dragos e unul dintre mentorii cei mai de seamă pe care i-am avut in formarea mea profesională.
În plus, îl știu ca o enciclopedie in carne și oase pe domeniile pe care vorbește, și conectat la cele mai noi studii pe bune, astfel încât era un excelent prilej să văd ce mai aduc nou în cursul de stres management si reziliență pe care îl livrez la Sfera Business.
La Academie, lume multă și bună, Dragos evident în formă, mega dens și fluent în discurs, pasional în sesiunea de Q&A și cu muuulta informație valoroasă și un common sense solid ancorat în știință.
Ce am aflat, pe diagonala?!
Vestea buna, pentru mine si cursul meu, este ca incorporez in el (aproape) tot ce Dragos a prezentat ca fiind ultimele tendințe și cele mai în vogă, validate și robuste modele pe care psihologia le folosește pentru a aborda stresul ocupațional!
Să le luam pe rând: pare că ne ”dezbărăm” de tendința individualistă în stres: multă vreme individul a fost considerat vinovat (cauza) pentru stresul care i se întâmplă, pentru că e prea nepregătit sau… ne-dotat să gestioneze presiunea. Mai nou, se pare că teoriile ce pun accent pe context și pe interacțiunile dintre om si mediu sunt cele care explică mai bine stresul. În cursul meu folosesc demult modelul Lazarus Folkman al modului în care persoana interpretează presiunea din mediu ca pe ceva firesc, sau chiar motivator, sau ca pe ceva stresant, în funcție de o serie de elemente-resurse pe care le percep despre ei înșiși.
În plus de asta, Dragos prezinta modelul Bakker si Demerouti ca fiind ”modelul preferat azi” (și eu îi dedic spații ample și exerciții practice atât în cursul de stres cât și în unele module manageriale); modelul zice că sunt două categorii de forțe ce acționează asupra unui om (se aplică la job, dar și în relații de cuplu, în școală etc.):
- Cerințe: cognitive, emoționale, fizice chiar;
- Resurse: care țin și de individ, dar mai ales care țin de mediu: sprijinul celorlalți, nivelul de autonomie, daca primește feedback sau nu, dacă ceea ce face are sens și se aliniază cu valorile personale etc. etc.
Când balanța înclină prea mult spre cerințe, apare stresul; când starea de stres se prelungește, și din acut trece în cronic, se poate ajunge la burnout. Epuizarea e doar un aspect, nu e o traducere corectă echivalentă.
Când balanța înclină spre resurse, treaba e bună, se asociază cu emoții pozitive care pot merge până la starea de engagement – energie, dedicare, flow / flux mental si emoțional. Iar asta NU înseamnă să eliminăm cerințele, ci doar să le ajustăm ”rezonabil” și, mai ales, să dăm resursele suficiente!
Ce mai e important de zis, pentru breasla trainerilor si coach-ilor.
Să răspunzi problemei stresului si burnout-ului presupune intervenții la 3 niveluri:
Terțiar – e zona de terapie, in care repari pur și simplu ce a fost stricat, și cauți să reintroduci persoana în circuit, să o redai funcționării ”normale” în plan personal și profesional.
Secundar – e zona trainingului, a coaching-ului și a oricăror alte metode care îl ajută pe individ să își crească reziliența, adică acea capacitate de reveni după ce a fost supus ”deformării” într-un context în care cerințele i-au depășit resursele.
- E locul în care noi înșine putem să căutăm soluții, să prevenim, să ne antrenăm, inclusiv pe persoană fizică, deoarece angajatorii noștri s-ar putea să își pună probleme serioase (și legitime oarecum) despre randamentul investiției!
- Creșterea stimei de sine, tehnicile de meditație, mindfulness și de reglare emoțională sunt ariile spre care merită să ne îndreptăm, împreună cu a ne cultiva un stil de viața sănătos, pentru a-i da șanse crescute propriului corp să absoarbă stresul, să îl digere mai bine, și să își revină
- Tehnologia neuro, in opinia lui Dragos, rămâne o zonă de cercetare fundamentala care încă nu aduce explicații suplimentare suficient de folositoare pentru a genera soluții funcționale. E ceva ce vinde pentru că… seduce, dar păcătuiește adesea prin simplificare; de exemplu să susții că amigdala este centrul emoțiilor si să te concentrezi pe asta e overselling!
Primar – e zona de intervenție asupra cauzelor: aici mergem către mediul de lucru și vedem acele aspecte care restrâng resursele date oamenilor;
- trainingul de awareness (de conștientizare) este un instrument care a dovedit efecte robuste, mai ales când a fost făcut managerilor!
- inițiativele legislative care ”forțează” organizațiile să își însănătoșească mediul reprezintă un alt factor esențial, dar implică și ele destule controverse, iar durata de implementare uneori e descurajantă.
Evident, chestiunea cauzei ”sigure” nu e ușor de tranșat. Avem desigur slăbiciuni individuale (oameni diferiți, in același context, reacționează diferit la presiune, unul se rupe rapid, altul rezistă mult timp etc.). Dar aceste slăbiciuni probabil nu ar apuca să se manifeste dacă ceva nu le scoate la lumină, și acel ceva e contextul. Cum e perceput mediul de lucru din România, pe axa burnout – stres – engagement … în episodul următor!