Conform unui studiu recent realizat de catre Sfera Business si Business Mark, pentru 68% dintre companiile din Romania, cea mai mare provocare este gasirea de angajati cu competente din ce in ce mai specializate pentru profilul business-ului; iar pentru 51% dintre aceste companii, o provocare in ceea ce priveste angajatii valorosi de HR ar fi sa ii gaseasca pe cei cu mentalitatea orientata spre business.
Dar ce se intampla atunci cand trebuie sa gasesti in timp record angajatul ideal care sa intregeasca echipa si sa amplifice performanta? Sub presiunea timpului, procesul de recrutare poate genera deseori erori, insa poate deveni mai eficient daca vei tine cont de sfaturile noastre:
1. Analizeaza istoricul job-ului disponibil
Plecarea unui om important din companie este un moment tensionant. Asupra recrutorului se rasfrange automat presiunea de a gasi un inlocuitor cat mai repede, misiune mult mai grea pentru cel care nu are raspunsul la intrebarile: “De ce s-a ajuns in acest punct?”, “Care a fost motivul pentru care in ultimii ani nici un angajat pe acest post nu a dat dovada de stabilitate?”. Cerceteaza si analizeaza istoricul acestei pozitii si, impreuna cu managerul pozitiei vacante puteti gasi raspunsul la intrebarea “De ce nu a functionat pana acum?”; acesta este punctul de pornire pentru un nou proces de recrutare.
2. Pune sub lupa factorii “critici de succes”
Sa cunosti toate detaliile specifice job-ului disponibil inseamna sa recrutezi eficient. Stabileste impreuna cu managerul care sunt caracterisiticile “must have” ale potentialului angajat. Pe langa acestea, nu ezita sa te documentezi putin si despre atributele “nice to have” ale viitorului coleg. O recrutare eficienta inseamna de fapt gasirea unei persoane care sa dispuna de toate caracteristicile esentiale pentru o buna desfasurare a activitatii profesionale, dar si de o personalitate menita sa aduca o plus valoare echipei si companiei. Nu ezita sa completezi setul de intrebari adresate managerului si cu: “Ce caracteristici ar fi potrivite, pentru noul angajat, in contextul culturii organizationale existente?”; “Cum ar fi de dorit sa reactioneze in cadrul echipei noul coleg?”. Raspunsurile obtinute te vor ajuta sa construiesti imaginea de ansamblu a angajatului ideal si vor deveni criterii importante in etapa de diferentiere pentru doi candidati aparent egali ca valoare profesionala.
3. Defineste costul unei recrutari nereusite
Timpul scurt este cel mai mare dusman al unui proces de recrutare. De cele mai multe ori angajatorul nu-i aloca recrutorului suficient timp pentru a gasi intr-adevar candidatul potrivit. Selectarea pe “repede inainte” creste sansele pentru repetarea procesului intr-un viitor apropiat. Chiar daca managerul angajator este orientat pe ocuparea pozitiei disponibile in cel mai scurt timp posibil, este foarte important sa-i prezenti consecintele unei recrutari proaste sub forma de costuri. Odata aruncate pe masa cifrele, situatia va prinde un alt contur. Abia atunci cand managerul va intelege ca a inlocui in timp record un angajat inseamna de fapt un risc crescut de a pierde timp si bani, va aparea interesul pentru investitia intr-un proces riguros: analiza muncii facuta serios, completarea adecvata a fisei de post, utilizarea unor instrumente de evaluare cu validitate crescuta.
A intregi o echipa fara a sti totul despre piesa care lipseste, este ca si cum angajatorul ar completa un puzzle pe intuneric. Asigura-te ca acesta constientizeaza riscurile si intelege ca, a-ti raspunde la toate intrebarile, este de fapt cel mai bun start pentru gasirea angajatului ideal.