Fiecare om isi defineste pasiunea cum vrea! Pentru unii inseamna fotbal, pentru altii inseamna arta, iar pentru mine inseamna vanzari. Cred ca vanzarile iti ofera satisfactie si te implinesc, iti dau recunoastere pentru propriile abilitati si te fac dinamic. Orice s-ar spune, vanzarile sunt despre rezultate.
La fel este si in sport. Sunt fascinat de performantele istorice ale unor echipe mari. Pentru ca sportul este, la randul sau, in mod cert despre rezultate. Despre competitivitate, recorduri, recunoastere si medalii. In acelasi timp este si despre antrenamente, accidentari, cantonamente lungi, infrangeri si ambitie. Multa ambitie. Si, aproape intotdeauna, despre un coach/manager/strateg care ii pregateste pentru performanta.
La fel ca pe teren, in vanzari trebuie sa ai mereu pregatirea facuta de dinainte, sa dai tot ce ai mai bun si sa te poti baza pe echipa. In fond, este vorba despre un efort colectiv si despre incredere.
Cum pregateste un manager de vanzari un sezon important pentru propria echipa?
Sparge obiectivul departamental in obiective individuale si le translateaza catre fiecare membru al echipei. Stabileste un plan de actiune coerent, la nivel de echipa si individual, cu responsabilitati certe si cu indicatori de performanta masurabili. Fiecare vanzator are un rol bine determinat si stie exact ce are de facut in propria zona de responsabilitate. Exact ca la fotbal.
Formula castigatoare?
Concentrare, focus, motivare. Managerii/antrenorii de succes sunt cei care motiveaza si sunt acolo pentru echipa lor.
In vanzari, un manager bun stie ca exista momente cheie pentru performantele echipei. Prezentarea scopului tine echipa conectata la obiective si le transmite rolul fundamental al fiecaruia in organizatie. Cand pleaca din sala trebuie sa fie pregatiti! Sa fie montati, sa aiba incredere, sa aiba atitudine. Asa arata o echipa de vanzari care stie care este obiectivul final.
Cat despre mine, am tratat intotdeauna echipa mea ca pe o echipa de sportivi de performanta. Am inteles ca se antreneaza din greu ca sa fie profesionisti. Si am mai inteles ca cei mai buni dintre ei sunt cei care sunt foarte ambitiosi. Care isi propun mult, care sunt concentrati si motivati si care isi dezvolta permanent abilitatile. Restul este o chestiune de planificare corecta.
Catalin Stancu – Managing Partner, Senior Trainer & Consultant