De-a lungul timpului, pe cand eram tanar masterand, apoi proaspat practician in campul psihologiei organizationale, stresul, in special cel de la locul de munca, a reprezentat deseori un subiect numai bun de abordat in lucrarile scrise, sau „obiect” de studiu in cercetarile de teren pe care le-am efectuat. Ca trainer, managementul stresului a fost primul subiect pe care l-am livrat intr-un program extins, iar acum, in echipa Sfera Business, ramane, in continuare, una dintre ofertele noastre consistente; numai ca, intre timp, si mesajul meu s-a nuantat, pentru ca… stiinta nu sta pe loc.
De fiecare data, alaturi de majoritatea cercetatorilor din domeniu, sprijiniti de o gramada de date statistice, am sustinut ca stresul este ceva rau, atat prin efectele toxice pe care le produce asupra sanatatii individuale, cat si prin consecintele generate la nivelul organizational.
Cercetarile foarte recente asupra mecanismului de producere a stresului, la nivelul individual, par sa formuleze o concluzie aparent contraintuitiva si tulburatoare: insasi credinta ca stresul este rau in sine, prin reactia psiho-fiziologica pe care o determina, reprezinta, la randul ei, o parghie prin care efectul nedorit se amplifica, iar pagubele produse asupra organismului devin si mai mari, diminuandu-ne eficienta generala cu care luptam impotriva acestei emotii negative nedorite.
Sa le luam pe rand.
Multa vreme s-a crezut ca stresul resimtit de o persoana este pur si simplu efectul nefast al unor evenimente sau intamplari din viata acelei persoane, care, prin ele insele, poarta o incarcatura negativa semnificativa. Aceste evenimente chiar au fost ordonate intr-un clasament al factorilor stresanti din viata noastra, si asa a aparut „scala Holmes – Rhaes a evenimentelor stresante”, in care primele locuri sunt detinute de moartea partenerului de viata sau de divort, iar cele mai putin daunatoare (dar totusi „calificate” in clasament) sunt concediul sau micile incalcari ale legii (amenzi de circulatie, etc.).
Cele mai solide cercetari in domeniu, pornind de la studiile lui Lazarus si Folkman, au demonstrat, intre timp, ca noi insine suntem in mare masura „responsabili” de stresul pe care il resimtim. Pentru a deveni stres, o situatie traversata, care exercita asupra noastra o anumita presiune, trebuie sa indeplineasca doua conditii majore: sa o percepem ca avand o miza deosebita pentru noi – si aceasta este prima evaluare pe care o facem, si apoi sa percepem ca nu avem resursele necesare pentru a ii face fata – si aceasta este a doua evaluare.
Stiinta comportamentala, ajutata solid de tehnologia ce a facut posibila o monitorizare detaliata a corpului uman, au aratat, impreuna, ca daca o sursa de presiune primeste cele doua evaluari negative, aceasta declanseaza in corpul uman reactia de stres, o adevarata furtuna fiziologica, sustinuta hormonal: pulsul accelerat, descarcarile de adrenalina, apoi de cortizol, pregatirea organismului ca pentru o lupta reala, toate acestea sunt doar o parte dintr-un tablou ce are, se zice, consecinte dintre cele mai distructive, in timp, asupra organismului.
De o vreme buna, cam in aceasta zona s-a invartit stiinta stresului, invatand sistematic oamenii ca reactiile organismului sub stres sunt daunatoare si le fac rau. Cercetari recente, care au inceput sa isi publice concluziile prin 2012, par sa demonstreze ca mai exista un nivel de evaluare prin care putem sa influentam cat rau ne va face stresul, cu adevarat. Astfel, odata declansata reactia de stres, oamenii tind sa se evalueze privind felul in care raspund situatiei respective, (si) printr-o intrebare de genul: „Oare imi face rau, cu adevarat, aceasta reactie la stres a origanismului meu?”
O sa ziceti: cine ar raspunde ca reactia la stres NU este daunatoare pentru el insusi? Doar asta ne-au invatat ani intregi de credinta populara comuna si de cercetari in domeniu: „lupta sau fugi” este un mod de raspuns activat automat, care ne otraveste organismul cu tot felul de descarcari nocive.
Ei bine, constient sau la limita sub-constientului, avem capacitatea sa ne modificam raspunsul la aceasta intrebare, si nu printr-un truc ieftin de „gandire pozitiva”, ci prin argumentele aceleiasi stiinte. Merita sa facem un efort de documentare…
Studii de psihologie si fiziologie arata ca, sub stres, persoanele care isi vad reactia organismului ca fiind daunatoare si se autoevalueaza ca ne-fiind foarte eficiente in a se descurca intr-o situatie presanta, se conduc singure spre „dezastru”. Modificarile fiziologice insotitoare stresului sunt normale, urmeaza un model vechi de cand lumea, si ne pregatesc organismul pentru a face fata provocarii cu care ne confruntam. Aceasta este credinta „sanatoasa”, care nu doar ca ne ofera mai multe resurse in a confrunta stresul, dar ne si mentine anxietatea si modificarile fiziologice in parametri normali, ce nu afecteaza negativ organismul.
Ca orice schimbare a unei „credinte” bine inradacinate, sa consideri ca stresul produce o reactie normala, si sa o crezi cu tot organismul tau, nu e lucru usor, si nu se produce incepand de maine. Primul pas este sa intri in contact cu informatie serioasa si corecta. Seminariile Sfera Business pe tema stresului fac tocmai acest lucru, aducand pe scena ultimele informatii ale stiintei intr-o maniera usoara, credibila, si „fun”. Da, pana si sa invatam despre ce nu e neaparat rau pentru noi are nevoie de o experienta placuta, de joaca, pentru a deveni memorabila si a-si produce efectele pe termen lung.
Mai departe ar putea sa fie util un demers sistematic, prin proceduri specializate, ce imprumuta metode din terapia cognitiv comportamentala si din grupurile de dezvoltare.