Catalin Stancu, Managing Partner –
Sales Management Academy, proiectul dedicat profesionistilor care conduc echipe in zona comerciala, a trecut la inceputul acestui an in cea de-a doua etapa, propusa de la lansarea programului, si anume constructia unei comunitati a absolventilor. O data pe trimestru, pentru 3 ore, specialistii care au absolvit academia sau cei care sunt inscrisi deja pentru sesiunile urmatoare, se vad intr-un cadru semiformal pentru doua interventii direct legate de preocuparile comune. Pe structura validata cu grupul, pentru fiecare meeting vom avea un speaker din randul comunitatii, un absolvent SMA care va dori sa supuna dezbaterii un studiu de caz relevant in zona managementului commercial, si un speaker invitat (nu doar din echipa Sfera Business), cu o tema noua in aria de atentie a comunitatii.
In 16 ianuarie, la Ramada North Bucuresti, acolo unde s-au derulat si workshopurile primei editii si unde va fi si cea de a doua grupa SMA, a avut loc “Seminarul de Seara Sales Management Academy”, dupa care am tras cateva concluzii relevante:
- Cel mai mare castig al programului este, fara discutie, vibe-ul din acesta intalnire. Evident, s-ar putea spune ca bucuria revederii este mai degraba o consecinta a calitatii programului, facilitatorilor si temelor propuse. Sunt convins insa ca prima premisa este, de fapt, modalitatea proprie in care absolventii au ales sa se implice. In zece zile de workshop au share-uit informatii, au participat activ, au discutat/dezbatut mult, au exersat in diverse formule de invatare experientiala. A fost realmente emotionant, la sfarsitul Academiei, sa constatam cat de stranse sunt prieteniile legate;
- Foarte multe dintre companiile care au participat la prima editie au trimis reprezentanti si la a doua: Unilever, Josi Logistic, Cafea Fortuna, OLX; in plus, recomandarile catre alti profesionisti din piata, sunt dovada vie ca programul si-a atins scopul. Mai mult, la Seminarul de Seara din 16.01, la care viitorii participanti au fost invitati, am constatat ca suntem din acelasi aluat. Oameni frumosi, pasionati de dezvoltare profesionala in aria comerciala;
- Formula cu doua interventii este validata, mergem pe ea in continuare. Diana Stanculescu, teacher Trainer autorizat IANLP și Kutschera Resonanz Austria si Teacher Trainer autorizat in comunicarea nonverbala si limbajul corpului, a ales sa vorbeasca despre Profile Energetice in Comunicare iar Ahile Voinel, Director Comercial la Cafea Fortuna si Absolvent SMA editia I, a adus un subiect legat de Structura sedintelor si legatura cu Managementul Performantei;
- Mergem in continuare pe mesajul consolidat ca performanta este determinata de un mix de hard skills si soft skills. Daca vrei sa iti cresti impactul in Management Comercial este musai sa te concentrezi pe intelegerea holistica a business-ului, cu instrumente concrete, invatate la scoala de business, si, in egala masura pe abilitati soft.
Suntem incantati de acest proiect Sfera Business. Avem privilegiul sa fim mentori si facilitatori pentru o comunitate fabuloasa de oameni frumosi. Poti veni alaturi de ei prin inscrierea la editia a doua, despre care gasesti mai multe detalii aici salesmanagementacademy.ro. Grabeste-te, mai sunt 5 locuri iar pana in data de 9 februarie poti beneficia de un discount de 20%. Te asteptam cu drag!