Interviu – Cristina Beekman: Evoluția unui lider între provocări, pasiune și echilibru

Cristina Beekman este un lider cu peste 20 de ani de experiență profesionala dar și un om definit de curaj, autenticitate și dorința constantă de a învăța. De la primul job la 16 ani până la gestionarea unor branduri internaționale, fiecare etapă a contribuit la cine este astăzi – un profesionist cu o viziune strategică puternică și un lider care pune oamenii pe primul loc. Mamă a doi copii, Cristina jonglează cu succes între carieră și viața personală, demonstrând că echilibrul și evoluția merg mână în mână

1. De la începuturile în vânzări la leadership în strategie de brand – cum ai resimțit această tranziție?

Privind în urmă, îmi dau seama că fiecare pas pe care l-am făcut a contribuit la cine sunt azi, atât ca profesionist, cât și ca individ. Am început să lucrez la 16 ani și de atunci am fost mereu într-un proces continuu de învățare și adaptare. Fiecare experiență – fie că a fost în vânzări, training sau strategie de brand – mi-a adus o nouă perspectivă și m-a ajutat să înțeleg mai bine oamenii, business-ul și pe mine însămi.

În leadership, provocarea nu este doar să iei decizii strategice, ci să creezi un mediu în care oamenii să se simtă inspirați, motivați și valorizați. Am realizat că autenticitatea și curajul sunt cele mai importante calități pe care le pot aduce într-un rol de conducere.

2. Care au fost cele mai importante provocări pe care le-ai întâmpinat ca Brand Leader la L’Oréal și cum le-ai depășit?

O mare provocare a fost să echilibrez performanța cu umanitatea. Într-un mediu corporate, e ușor să te pierzi în cifre, KPI-uri și strategii, dar ceea ce face cu adevărat diferența este modul în care reușești să creezi conexiuni reale și să construiești un spirit de echipă solid.

Un moment dificil pentru mine a fost când a trebuit să coordonez o schimbare de strategie pentru un brand într-un context dificil de piață. Era un test de răbdare și reziliență, iar singura soluție a fost să ascult, să învăț din fiecare etapă și să mă bazez pe echipa mea. Nu există succes individual – orice realizare este rezultatul unei colaborări bine închegate.

3. Ai gestionat proiecte complexe precum și lansări strategice. Ce impact au avut acestea asupra ta, ca lider?

Aceste proiecte au fost momente definitorii, dar cel mai important lucru pe care l-am învățat este că leadership-ul adevărat nu înseamnă control, ci încredere. Asa ca, în loc să încerc să controlez totul, am ales să îmi bazez succesul pe echipa mea, pe parteneri și pe energia comunității. Pentru mine, valoarea unui proiect nu se măsoară doar în cifre, ci în felul în care îi face pe oameni să se simtă. Și asta e ceva ce am aplicat și în viața personală – nu contează doar obiectivele atinse, ci și cum ai ajuns acolo și cine a fost alături de tine pe drum.

4. Ce valori te-au ghidat în carieră și te-au ajutat să crești?

Sunt trei principii care m-au definit:

  • Curajul – să fac pași mari chiar și atunci când nu eram sigură de rezultat. De la primul job până la pozițiile de leadership, fiecare schimbare a fost un salt în necunoscut.
  • Autenticitatea – să fiu eu însămi în orice rol. Cred că oamenii sunt cei mai eficienți atunci când pot lucra într-un mediu care le permite să fie sinceri și vulnerabili.
  • Învățarea continuă – nimic nu este static, iar singura constantă în viața mea profesională a fost dorința de a evolua. Am învățat nu doar din cărți și traininguri, ci și din greșeli, din momente dificile și din interacțiunile cu oamenii din jurul meu.

5. Cum ai reușit să îți păstrezi motivația și să te reinventezi de-a lungul anilor?

Pentru mine, motivația vine din provocări și din oameni. De fiecare dată când simțeam că intru într-o zonă de confort, căutam ceva nou de explorat, fie că era un proiect complex, o echipă nouă sau un domeniu diferit.

În plus, am învățat să îmi setez obiective nu doar legate de carieră, ci și de echilibrul dintre viața profesională și personală. Când mă simt conectată cu mine însămi și cu valorile mele, am mai multă energie să dau tot ce am mai bun și în business.

6. Dacă ar fi să dai un singur sfat celor care vor să avanseze în leadership, care ar fi acela?

nu se teamă să fie vulnerabili. Leadership-ul nu este despre a fi perfect sau despre a avea toate răspunsurile. Este despre a fi autentic, despre a recunoaște când nu știi ceva și despre a te înconjura de oameni care te completează. Și, mai ales, să învețe continuu. O carieră de succes nu se construiește dintr-un singur pas, ci dintr-o serie de alegeri curajoase și din lecții asumate.

7. Uitându-te în urmă la evoluția ta, ce te-a adus astăzi în rolul de RGM la Sfera Business?

Fiecare pas profesional, fiecare provocare și fiecare lecție învățată m-au condus spre această oportunitate. Rolul de RGM la Sfera Business este o continuare firească a parcursului meu și o șansă de a-mi pune amprenta personală asupra unui nou domeniu. Abia aștept să îmi dezvolt noi abilități, să explorez noi perspective și să contribui la creșterea strategică a companiei.

Newsletter Updates

Enter your email address below and subscribe to our newsletter

We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Cookies settings
Accept
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE Confidențialitatea dvs. este unul dintre angajamentele noastre fundamentale la SFERA BUSINESS. Prin urmare, ne dorim să vă procesăm datele personale în conformitate cu principiile stabilite de către legislația privind protecția datelor aplicabilă în România, inclusiv Regulamentul (UE) 679 din anul 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora. Datele personale reprezintă orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă, iar o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată direct sau indirect, în special prin referire la un număr de identificare sau la unul sau mai mulți factori specifici fizic, psihologic, mental, identitate economică, culturală sau socială. Această politică de confidențialitate privește datele personale ale clienților noștri, partenerilor de afaceri sau a altor persoane care ne contactează și care ne vizitează precum și ale reprezentanților acestora, potențiali angajați, stagiari sau asociați și se aplică datelor colectate prin intermediul site-ului nostru www.sferabusiness.ro în ceea ce privește toate celelalte date cu caracter personal colectate prin e-mail sau prin alte contacte off-line.   Politica de confidențialitate descrie:
  • scopurile pentru care colectăm și folosim datele dvs. personale;
  • motivele de prelucrare pentru astfel de scopuri;
  • categoriile de date cu caracter personal pe care le colectăm și procesăm;
  • durata procesării acestor date;
  • drepturile dumneavoastră în calitate de persoane vizate și modul în care le puteți exercita;
  • către cine putem dezvălui datele dumneavoastră personale.
  OBIECTIVE, MOTIVE PENTRU PROCESARE ȘI CATEGORII DE DATE PERSONALE În contextul interacțiunii dvs. cu societatea noastră, datele dumneavoastră personale, ca persoană fizică, pot fi supuse activităților de prelucrare a datelor pe care le efectuăm. Prin urmare, utilizăm datele dvs. personale în următoarele cazuri:   1. DACĂ SUNTEȚI CLIENT SAU POTENȚIAL CLIENT AL ORGANIZAȚIEI NOASTRE: 1.1. Furnizarea serviciilor proprii Folosim datele dvs. personale relevante pentru a pregăti și a furniza serviciile solicitate de dvs. și oferite din partea noastră. În această situație ne bazăm pe îndeplinirea contractului nostru ca temei al procesării. 1.2. Comunicarea cu tine Utilizăm datele de contact pentru a comunica cu dvs. în legătură cu solicitările dvs. și cu orice alte aspecte relevante legate de afaceri. De asemenea, ne bazăm, în acest caz, pe îndeplinirea contractului nostru ca temei al procesării. 1.3 Prelucrarea datelor ca obligație impusă de lege și de statutul profesiei Putem prelua unele dintre datele dvs. în contextul furnizării serviciilor bazate pe obligațiile legale sau obligațiile impuse societății noastre de către statutul care guvernează activitățile profesionale ce le prestăm. În acest caz, temeiul aferent procesării reprezintă obligațiile legale.   1.4 Trimiterea buletinelor informative De asemenea, putem utiliza datele dvs. de contact pentru a vă furniza în formă electronică buletinele noastre de știri specializate cu privire la evoluțiile relevante din legislație, practici ale autorităților, servicii, dar numai dacă v-ați abonat și, prin urmare, datorită consimțământului dumneavoastră liber exprimat aferent acestor procesări. Puteți oricând să vă retrageți consimțământul, exprimându-vă opțiunea de a nu primi buletinele de știri în viitor făcând clic pe „Dezabonați” atunci când primiți e-mailul respectiv sau scrieți la: office@sferabusiness.ro. Categoriile de date prelucrate în contextul relației noastre cu dvs. sunt: numele, adresa de e-mail, telefonul, faxul, precum și alte date personale pe care ni le puteți furniza direct.   2. DACĂ SUNTETI REPREZENTANT SAU PERSOANĂ DE CONTACT A UNUI CLIENT SAU POTENȚIAL CLIENT AL SFERA BUSINESS:  2.1. Furnizarea serviciilor proprii Utilizăm datele dvs. personale relevante pentru a pregăti și a furniza serviciile solicitate de dvs. si oferite de societatea noastră. De exemplu, putem utiliza datele personale pentru a gestiona relația cu clientul pe care îl reprezentați sau este posibil să ne bazăm pe datele dvs. personale în pregătirea materialelor necesare prestării serviciilor. Ne bazăm în acest caz pe interesul legitim în furnizarea serviciilor noastre în funcție de domeniul nostru de activitate și de gestionarea relației cu clienții noștri. 2.2. Comunicarea cu tine Utilizăm datele de contact pentru a comunica cu dvs. în legătură cu solicitările dvs. și cu orice alte aspecte relevante legate de afaceri. De asemenea, ne bazăm, în acest caz, pe interesul legitim de a furniza serviciile noastre în funcție de domeniul nostru de activitate. 2.3 Prelucrarea datelor ca obligație impusă de lege și de statutul profesiei Putem prelua unele dintre datele dvs. în contextul furnizării serviciilor bazate pe obligații legale sau a obligațiilor impuse companiei de către statutul care guvernează activitățile profesionale. În acest caz, temeiul aferent procesărilor sunt obligațiile legale. 2.4 Trimiterea buletinelor informative De asemenea, putem utiliza datele dvs. de contact pentru a vă furniza în formă electronică buletinele noastre de știri specializate cu privire la evoluțiile relevante din legislație, practici ale autorităților, servicii, dar numai dacă v-ați abonat și, prin urmare, datorită consimțământului dumneavoastră liber exprimat aferent acestor procesări. Puteți oricând să vă retrageți consimțământul, exprimându-vă opțiunea de a nu primi buletinele de știri în viitor făcând clic pe „Dezabonați” atunci când primiți e-mailul respectiv sau scrieți la: office@sferabusiness.ro. În toate cazurile, datele sunt furnizate fie direct de dvs., fie de către client. Categoriile de date prelucrate în acest context sunt, în general, numele, poziția, adresa de e-mail, telefonul, faxul, datele de identificare, precum și alte date cu caracter personal furnizate către S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L., de obicei de dvs., după cum este necesar, în vederea îndeplinirii scopurilor de mai sus.   3. DACĂ SUNTEȚI ANGAJAT SAU ALT COLABORATOR AL UNUI CLIENT SFERA BUSINESS SAU POTENȚIAL CLIENT: 3.1. Furnizarea serviciilor proprii Utillizăm datele dvs. personale relevante pentru a pregăti și a furniza serviciile solicitate din partea noastră. De exemplu, putem utiliza datele personale pentru a gestiona relația cu clientul pe care îl reprezentați sau este posibil să ne bazăm pe datele dvs. personale în pregătirea materialelor necesare prestării serviciilor. Ne bazăm în acest caz pe interesul legitim în furnizarea serviciilor noastre în funcție de domeniul nostru de activitate.    3.2. Comunicarea cu tine Utilizăm datele de contact pentru a comunica cu dvs. în legătură cu solicitările dvs. și cu orice alte aspecte relevante legate de afaceri. De asemenea, ne bazăm, în acest caz, pe interesul legitim de a furniza serviciile noastre în funcție de domeniul nostru de activitate. 3.3 Prelucrarea datelor ca obligație impusă de lege și de statutul profesiei. Putem prelua unele dintre datele dvs. în contextul furnizării serviciilor bazate pe obligații legale sau a obligațiilor impuse companiei de către statutul care guvernează activitățile profesionale. În acest caz, temeiul aferent procesărilor sunt obligațiile legale. 3.4 Trimiterea buletinelor informative De asemenea, putem utiliza datele dvs. de contact pentru a vă furniza în formă electronică buletinele noastre de știri specializate cu privire la evoluțiile relevante din legislație, practici ale autorităților, servicii, dar numai dacă v-ați abonat și, prin urmare, datorită consimțământului dumneavoastră liber exprimat aferent acestor procesări. Puteți oricând să vă retrageți consimțământul, exprimându-vă opțiunea de a nu primi buletinele de știri în viitor făcând clic pe „Dezabonați” atunci când primiți e-mailul respectiv sau scrieți la: office@sferabusiness.ro. În toate cazurile, datele sunt furnizate fie direct de dvs., fie de către client. Categoriile de date prelucrate în acest context sunt, în general, numele, poziția, adresa de e-mail, telefonul, faxul, datele de identificare, precum și alte date cu caracter personal furnizate către S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L., de obicei de dvs., după cum este necesar pentru a îndeplini scopurile de mai sus.   4. DACĂ SUNTEȚI PARTENER DE AFACERI AL SFERA BUSINESS:  4.1. Menținerea relației noastre contractuale cu dvs. Utilizăm datele dvs. personale relevante pentru a ne menține relația contractuală cu dumneavoastră. Ne bazăm în acest caz pe îndeplinirea contractului nostru ca temei al procesării. 4.2. Comunicarea cu tine Utilizăm datele dvs. de contact pentru a comunica cu dvs. în legătură cu orice probleme relevante legate de afaceri. De asemenea, ne bazăm, în acest caz, pe îndeplinirea contractului nostru ca temei al procesării. 4.3 Prelucrarea datelor ca obligație impusă de lege și de statutul profesiei. Putem prelua unele dintre datele dvs. în contextul furnizării serviciilor pe baza obligațiilor legale sau a obligațiilor impuse de statutul care guvernează activitățile profesionale. În acest caz, temeiul procesării este obligația legală. Categoriile de date prelucrate în contextul relației noastre cu dvs. sunt numele, adresa de e-mail, telefonul, faxul, precum și alte date personale pe care ni le puteți furniza direct.   5. DACĂ SUNTEȚI REPREZENTANT, PERSOANĂ DE CONTACT, ANGAJAT SAU ALT COLABORATOR AL PARTENERULUI DE AFACERI AL SFERA BUSINESS:  5.1. Menținerea relației noastre contractuale cu partenerul nostru de afaceri Folosim datele personale relevante pentru a ne menține relația contractuală cu partenerul nostru de afaceri. În acest caz, ne bazăm pe interesul legitim de a asigura că relația contractuală este gestionată în mod corespunzător. 5.2. Comunicarea cu tine Utilizăm datele dvs. de contact pentru a comunica cu dvs. în legătură cu orice probleme relevante legate de afaceri. De asemenea, în acest caz, ne bazăm pe interesul legitim de a asigura că relația contractuală se desfășoară în mod adecvat. 5.3 Prelucrarea datelor ca obligație impusă de lege și de statutul care reglementează profesiile Putem prelua unele dintre datele dvs. în contextul furnizării serviciilor pe baza obligațiilor legale sau a obligațiilor impuse companiei de statutul care guvernează activitățile profesionale. În acest caz, temeiul aferent prelucrării este obligația legală. În toate cazurile, datele sunt furnizate fie direct de dvs., fie de partenerul de afaceri. Categoriile de date prelucrate în acest context sunt, în general, numele, poziția, adresa de e-mail, telefonul, faxul, adresa, datele de identificare, precum și alte date cu caracter personal furnizate către S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L., de obicei de dvs., după cum este necesar pentru a îndeplini scopurile de mai sus.   DACA SUNTETI UN SOLICITANT DE LOC DE MUNCA/ STAGIU: Folosim datele personale conținute în CV-urile pe care le primim pentru a evalua calificările solicitanților pentru o poziție în cadrul S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L., inclusiv în legătură cu programul nostru de internship. Ne bazăm procesarea pe baza încheierii și executării acordului dintre părți. Categoriile de date prelucrate în contextul relației noastre cu dvs. sunt numele dvs., adresa de e-mail, telefonul, faxul, adresa, datele personale incluse în CV-uri, detalii despre educație și formare, calificările profesionale, precum și alte date personale pe care le puteți furniza în mod direct.   DACĂ SUNTEȚI VIZITATOR AL SEDIULUI NOSTRU: Noi folosim datele dvs. personale pentru a asigura securitatea spațiilor, a bunurilor și a personalului nostru. În acest caz, procesarea datelor noastre se bazează pe interesul legitim al S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L., și anume protejarea acestor spații, active și personal. Categoriile de date prelucrate în acest context sunt numele dvs., precum și alte date personale pe care ni le puteți furniza direct.   DACĂ SUNTEȚI UTILIZATOR AL SITE-ULUI NOSTRU DE INTERNET: Folosim datele personale pe care le colectăm de la dvs. atunci când vizitați site-ul nostru de internet, www.sferabusiness.ro pentru a monitoriza traficul și pentru a îmbunătăți conținutul site-ului. Ne bazăm această activitate de prelucrare a datelor asupra interesului nostru legitim de a asigura funcționarea corectă a site-ului nostru de internet, precum și pentru îmbunătățirea acestuia. Categoriile de date prelucrate în acest context sunt ora și data accesării site-ului Internet și adresa IP din care a fost accesat site-ul nostru de internet. Pentru toate categoriile de persoane de mai sus, putem procesa datele dvs. în contextul modificărilor organizaționale sau al tranzacțiilor de afaceri care implică S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L. În acest caz, motivele prelucrării pot fi reprezentate de obligația legală (în cazul în care S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L. are obligația legală de a divulga anumite date cu caracter personal autorităților publice), executarea contractului încheiat de S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L. în contextul unei astfel de tranzacții (dacă sunteți o parte la un astfel de acord) sau interesul legitim al S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L. de a efectua tranzacția în cel mai eficient mod (în restul cazurilor).   OBȚINEREA DATELOR PERSONALE: Atunci când datele sunt solicitate direct de la dvs., S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L. vă solicită să furnizați toate categoriile de date cu caracter personal pe care le solicităm în scopurile menționate mai sus, deoarece altfel nu vom putea să ne desfășurăm activitatea (inclusiv, printre altele, să vă furnizăm serviciile noastre). Dacă furnizați S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L. datele personale ale altor persoane fizice, vă rugăm să le comunicați persoanelor vizate modalitatea în care S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L. intenționează să proceseze datele personale, așa cum este descris în această politică de confidențialitate.   DEZVALUIREA DATELOR PERSONALE: Deși, de regulă, nu vom dezvălui datele dvs. personale unor terțe părți, putem:
  • să vă dezvăluim datele de contact afiliaților noștri din cadrul S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L.;
  • dacă este în interesul dumneavoastră și este necesar, sa divulgam datele personale relevante autorităților relevante, în contextul furnizării serviciilor pe care le-ați solicitat din partea noastră
  DURATA PROCESĂRII: Intenționăm să păstrăm datele dvs. personale atât pe durata relației contractuale, cât și ulterior, în conformitate cu politicile noastre interne și obligațiile legale care ne revin. În cazul în care datele nu sunt colectate în contextul unui contract de servicii, aceste date vor fi păstrate atâta timp cât este necesar pentru atingerea scopului colectării.   DREPTURILE TALE: În calitate de persoane vizate, Regulamentul Privind Protecția Datelor cu Caracter Personal (GDPR) vă oferă o serie de drepturi, inclusiv:
  • dreptul de acces – vă permite să obțineți confirmarea că datele dvs. personale sunt prelucrate de noi și, dacă afirmativ, detaliile relevante ale acestor activități de prelucrare;
  • dreptul la rectificare – permițându-vă să rectificați datele dvs. personale dacă sunt incorecte;
  • dreptul de a șterge – permițându-vă să obțineți ștergerea datelor dvs. personale în anumite cazuri (de exemplu, dacă datele nu mai sunt necesare în raport cu scopurile pentru care au fost colectate);
  • dreptul la restricții – permițându-vă să obțineți restricția de prelucrare a datelor dvs. personale în anumite cazuri (de exemplu, atunci când contestați exactitatea datelor dvs. personale, pentru o perioadă care ne permite să verificăm o astfel de exactitate);
  • dreptul de a formula obiecții – permițându-vă să vă opuneți prelucrării în continuare a datelor dvs. personale în condițiile și limitele stabilite de lege;
  • dreptul la portabilitatea datelor – permițându-vă să primiți datele personale referitoare la dvs. pe care ni le-ați furnizat, într-un format structurat, frecvent utilizat și care poate fi citit de mașină sau să transmiteți aceste date unui alt controlor de date.
Suntem bucuroși să vă asigurăm exercitarea acestor drepturi. Puteți să vă exerciți drepturile menționate anterior și să aflați mai multe despre aceste drepturi, depunând la noi, în calitate de controlor de date, o solicitare scrisă la S.C. SFERA BUSINESS PARTNERS S.R.L., str. Reconstrucției nr. 10, București sector 3, sau prin e-mail la office@sferabusiness.ro. De asemenea, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea de Protecție a Datelor. Ne angajăm să tratăm întotdeauna cererile dvs. cu cea mai mare atenție și să adresăm întrebările pe care le aveți în cel mai scurt timp posibil.   VERSIUNI LA ACEASTĂ POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE: Această politică de confidențialitate poate fi actualizată ori de cate ori situatia o impune. Această politică de confidențialitate este în vigoare la data de 20 Iunie 2018.
Save settings
Cookies settings