Re-cadrarea pozitivă – strategia cu adevărat eficientă de gestionare a stresului în situații dificile – 2.5h

Context

Cred că toată lumea resimte, în prezent, presiunea pe care o pun evenimentele derulate la scară mondială, cu repercusiuni directe la nivelul local, până în cele mai private unghere ale vieților noastre, afectate serios profesional și personal.

Sursele de presiune erau și sunt peste tot în jurul nostru și ne afectează pe toți, dar nu interpretăm lucrurile la fel: ceea ce poate reprezenta, pentru cineva, o provocare care îl mobilizează, pentru altcineva poate fi o greutate imposibil de purtat, care îl va afecta până la nivelul sănătății fizice.

Și nu toți reacționăm la fel în confruntarea cu stresul. Miza cea mare este să gestionăm într-o manieră rezonabilă răspunsul emoțional, pentru că acesta produce, mai departe, întregul alai de reacții nocive pentru noi și pentru cei din jur.

De aceea, un inventar de cunoștințe despre cum să recunoaștem acțiunea stresului, împreună cu instrumente și strategii personalizate de a-i gestiona efectele negative, nu pot decât să reprezinte o investiție în propria calitate a vieții.

Obiectiv de învățare:

  • Sa deprindem un mecanism eficient, rațional și în controlul nostru, cu efecte pe termen lung, despre cum să diminuezi efectele negative ale stresului la nivelul propriei persoane.

Dintre temele prezentate:

  • Mecanismul de formare a stresului. Rolul pe care îl jucăm noi înșine pentru a trece de la presiune la efecte psihosomatice dăunătoare;
  • Categorii mari de reacții la stres; de la negare și evitare, la abordarea directă a obstacolelor; efecte asupra furtunii emoționale din organism și asupra propriei stări de sănătate;
  • Re-cadrarea pozitivă (positive reframing) – o strategie recomandată de terapia cognitivă pentru a reduce nivelul de activare emoțională și de afectare psihosomatică în condițiie confruntării cu un obstacol.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Re-cadrarea pozitivă – strategia cu adevărat eficientă de gestionare a stresului în situații dificile – 2.5h”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Post comment

*